Un agent de poliție al IPJ Constanța a refuzat mita pe care a încercat să i-o ofere un conducător auto prins fără centură de siguranță și fără inspecția tehnică a autoturismului.
Polițiștii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Constanța, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, au organizat și realizat prinderea în flagrant a unei persoane care a oferit, cu titlu de mită, suma de 400 lei unui agent de poliție, din cadrul Poliției orașului Murfatlar.
În schimbul banilor, polițistul ar fi trebuit să nu îi aplice sancțiuni contravenționale la regimul rutier pentru nepurtarea centurii de siguranță, precum și faptul că nu avea efectuată inspecția tehnică a autoturismului.
”Acțiunea de flagrant a fost organizată ca urmare a unui denunț formulat de către agentul de poliție la D.G.A – Serviciul Județean Anticorupție Constanța, denunț înaintat de îndată unității de parchet competente.
Bărbatul care a dat mită a fost condus la sediul unității de parchet, în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, fiind cercetat în stare de libertate.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al Direcției Generale Anticorupție.
Foto: Ilustrativ