Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Un autocamion cu 2,4 tone de deșeuri a fost oprit la PTF Negru Vodă. Venea din Bulgaria

Published

on

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Negru Vodă, împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Constanța, au descoperit, într-un autocamion cu semiremorcă, sosit din Bulgaria, aproximativ 24.000 de kilograme de deșeuri din șpan și strunjiri feroase.

În data de 14.04.2021, la Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă, judeţul Constanţa, poliţiştii de frontieră au efectuat, împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Constanța, pe sensul de intrare în ţară, controlul unui autocamion cu semiremorcă, înmatriculat în Bulgaria. Acesta era condus de un cetățean bulgar în vârstă de 42 ani și transporta deșeuri (șpan și strunjiri feroase) pentru o societate din Călăraşi.

În urma efectuării verificărilor, s-a constatat faptul că în mijlocul de transport se afla cantitatea de aproximativ 24.000 de kilograme deșeuri neconforme cu ceea ce era menționat în documente, fapt pentru care autocamionul în valoare de 392.000 lei și încărcătura acestuia în valoare aproximativă de 28.000 lei au fost indisponibilizate până la finalizarea cercetărilor.

”În cauză, polițiștii de frontieră efectuează verificări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanta învestit în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunii privind încălcarea regimului deşeurilor.”, au precizat reprezentanții Compartimentului Purtător de cuvânt din cadrul Gărzii de Coastă.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions