Un grav accident rutier a avut loc astăzi, în județul Ialomița. Trei persoane au fost transportate la spitale din Capitală și Urziceni.
Potrivit ISU Ialomița, trei echipaje de salvatori din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni, cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, au intervenit la un accident rutier, produs în localitatea Balaciu, județul Ialomița, în care au fost implicate două autoturisme. În sprijin au intervenit și două ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița și elicopterul SMURD.
Unul dintre autoturisme a luat foc, însă incendiul a fost lichidat înainte de sosirea forțelor de intervenție. În urma evenimentului rutier au rezultat 2 victime, conștiente și cooperante și o victimă încarcerată.
După acordarea primului ajutor medical la locul evenimentului, două victime au fost transportate la Spitalul Municipal Urziceni, iar cea de-a treia victimă a fost transportată cu elicopterul SMURD la o unitate spitalicească din capitală.
Pompierii au mai asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor.
Sursa foto: ISU Ialomița
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta