Astăzi, în jurul orei 11.40, un bărbat a căzut de pe scuter, în apropierea podului din orașul Ovidiu, pe sensul de mers Mihail Kogălniceanu – Ovidiu.
La fața locului au ajuns salvatorii din cadrul Serviciului de Ambulanță Constanța. Aceștia l-au transportat la spital.
”Pacient căzut de pe scuter, are traumatism membru inferior. A fost transportat la spital.”, a precizat dr. Claudia Tatarici, purtător de cuvânt al SAJ Constanța.
Update: Oficial din partea Biroului de presă al IPJ Constanța
La data de 21 februarie a.c., în jurul orei 11.40, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că pe DN 2A, în zona Pod Ovidiu, s-a produs un accident rutier.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat, de 50 de ani, a condus un motociclu pe DN 2A și, din cauze care urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, s-a dezechilibrat și a căzut.
În urma accidentului rutier, bărbatul a fost ușor rănit.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză s-a constituit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Foto: Ilustrativ
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta