Ieri, 9 februarie, un bărbat în vârstă de 34 de ani a fost depistat la volan băut și fără permis de conducere. De asemenea, autoturismul pe care îl conducea nu avea asigurare obligatorie de răspundere civilă.
Ieri, în jurul orei 16.45, polițiștii Poliției orașului Cernavodă au identificat un bărbat care conducea un autoturism, pe strada Principală din comuna Mircea Vodă, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
”În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul nu ar deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul pe care acesta l-ar fi condus nu ar avea asigurare obligatorie de răspundere civilă.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.
Foto: Ilustrativ