În cursul acestei dimineți, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța ”Sf. Apostol Andrei” s-au derulat scene dramatice. Un bărbat, în vârstă de 80 de ani, care era internat în spital s-a aruncat de la etajul 5.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Dobrogea Constanța, Anamaria Stoica, echipajele de urgență au fost solicitate prin apel 112 să intervină la o persoană ”posibil căzută de la etajul cinci, în fața centrului de dializă.”
De îndată la fața locului au fost alertate o mașină de stingere cu apă și spumă, un echipaj de prim ajutor și un echipaj din cadrul SAJ Constanța C2.
”Din păcate, bărbatul în vârstă de aproximativ 80 de ani a fost declarat decedat la fața locului în urma protocolului de resuscitare.”, a precizat Anamaria Stoica.
Știre în curs de actualizare.
Update: Oficial din partea Biroului de presă al IPJ Constanța
În această dimineață, poliţişti din cadrul Secţiei 3 au fost sesizaţi cu privire la faptul că un pacient internat la Spitalul Județean Constanța ar fi căzut în gol de la etajul 5.
Poliţiştii au identificat persoana în cauză, de 80 de ani, din municipiul Constanţa, cadrele medicale declarând decesul.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Potrivit Biroului de presă al Spitalului Județean, evenimentul s-a petrecut în această dimineață, în jurul orei 6.oo.
”Pacientul era internat în secția clinică Chirurgie generală I și suferise o intervenție chirurgicală pentru o afecțiune gravă. În plus, săptămâna trecută a fost diagnosticat cu covid, motiv pentru care era internat într-un salon izolator destinat pacienților infectați cu SARS CoV-2. Medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva. Conducerea Spitalului regretă tragicul eveniment. În momentul de față este în curs o anchetă internă”, a precizat Crina Kibedi, purtător de cuvânt al unității spitalicești.
Foto: Ilustrativ
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta