În cursul nopții trecute, 20 august, în jurul orei 1.45, a avut loc un accident rutier pe strada Plantelor din Hârșova.
Polițiștii au fost sesizați cu privire la acest accident rutier – deplasați la fața locului au constatat că un bărbat, de 28 de ani, a condus un autoturism, pe strada Plantelor, a pierdut controlul direcției și a lovit un stâlp de electricitate, ulterior părăsind locul accidentului.
La scurt timp, bărbatul a fost depistat la spital, împreună cu un minor, de 12 ani, pasager în autoturism, care a fost rănit ușor în urma accidentului rutier.
”În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, i s-au prelevat probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.”, a precizat Olimpia Ceară, purtător de cuvânt al IPJ Constanța.
Foto: Ilustrativ