Un bărbat din municipiul Constanța a fost reținut de polițiști și ulterior pe numele său a fost emis mandat de arestare sub acuzația comiterii infracțiunii de furt calificat.
Acesta a fost identificat de către polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale al IPJ Constanța ca urmare a cercetărilor în cazul săvârșirii unor infracțiuni de furt calificat. Bărbatul bănuit de comiterea faptei are 66 de ani.
În perioada iulie-august 2020, acesta a sustras 2 telefoane mobile, respectiv un portofel, din buzunarele a trei persoane vătămate, în timp ce se aflau în mijloace de transport în comun.
”Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de ieri a fost prezentat instanței de judecată, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile, acesta fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.
Foto: Ilustrativ