Astăzi, 22 mai, în jurul orei 13.30 a avut loc un grav accident rutier în localitatea Partizani din județul Tulcea, soldat cu decesul unei persoane. Din primele verificări efectuate de polițiști, a rezultat faptul că, un bărbat de 47 de ani, a condus un autoturism pe strada Dunării din localitate, a pierdut controlul autoturismului și a intrat în coliziune cu un stâlp din afara părții carosabile. În mașină se aflau trei persoane.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a arătat o valoare de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea în urma verificărilor în bazele de date, a reieșit faptul că bărbatul nu deținea permis de conducere, autoturismul nu era înmatriculat iar numărul de înmatriculare al autovehiculului era fals.
”În urma evenimentului a rezultat decesul unei femei de 70 de ani , pasageră a autoturismului, și vătămarea celui de-al doilea pasager, acesta fiind transportat la Spitalul Județean Tulcea. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, vătămare corporală, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, conducerea unui vehicul fără permis de conducere ,conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul având numărul de înmatriculare fals.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Tulcea.
Asupra conducătorului auto în cauză s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea urmând ca în cursul zilei de mâine, 23 mai, acesta să fie prezentat judecătorului cu propunere de arestare preventivă.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta