Un bărbat s-a aruncat de la etajul 5 al unui bloc din stațiunea Mamaia, zona Summerland. La fața locului s-au deplasat un Smurd B și un Smurd C, dar și polițiști. Precizăm că este cel de-al doilea caz de sinucidere înregistrat în ultimele zile.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, astăzi, 20 iulie, în jurul orei 19.10, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat s-ar fi sinucis, aruncându-se de la etajul 5 al unei clădiri.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind identificat un bărbat, de 34 de ani.
Personalul medical a declarat decesul acestuia la fața locului.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
O femeie de 33 de ani, găsită SPÂNZURATĂ într-un imobil din Constanța