Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Încă un bărbat s-a înecat în mare, la Olimp

Published

on

Din păcate, am ajuns deja la zece persoane care și-au pierdut viața în acest sezon estival la mare. Ultimul caz a fost înregistrat în cursul acestei zile, pe plaja stațiunii Olimp, în dreptul hotelului Banat. Doi bărbați au fost în pericol de a se îneca. Unul dintre ei a reușit să iasă la țărm, însă cel de-al doilea nu a mai ajuns. Trupul său a fost prins între stabilopozi. Potrivit reprezentanților ISU Dobrogea, echipele de salvare au fost solicitate să intervină pentru aducerea sa la țărm. Pentru a reuși acest lucru, s-a deplasat o autospecială cu 4 pompieri de la punctul temporar de lucru Saturn și 5 scafandri. Într-un final, echipele de intervenție au reușit să-l scoată la mal, iar echipa medicală a început procedurile de resuscitare. Din păcate, fără succes. Așa că nu au putut decât să declare decesul omului în vârstă de aproximativ 55 de ani. Potrivit celor prezenți, el nu era turist, ci muncea la unul dintre hotelurile din zonă.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions