Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Negru Vodă au depistat, pe raza localității Dumbrăveni, un cetățean din Marea Britanie care a trecut ilegal frontiera din Bulgaria.
În data 19 iunie, în jurul orei 20.30, pe timpul derulării misiunilor de supraveghere şi control în zona de competenţă, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Negru Vodă au depistat, pe raza localității Dumbrăveni, o persoană care nu își justifica prezența în zonă.
În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că acesta este cetățean din Marea Britanie și a trecut ilegal frontiera din Bulgaria, deoarece știa că a depăşit termenul legal care îi permite să călătorească în spațiul Uniunii Europene.
”În cauză, polițiștii de frontieră desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “trecere ilegală a frontierei de stat” persoana fiind preluată de către autoritățile bulgare pentru continuarea cercetărilor.”, a precizat Andrei Ene, purtător de cuvânt al Gărzii de Coastă.
Foto: Ilustrativ
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta