Conecteaza-te cu noi

Actual

Un camion a căzut de pe un pod peste calea ferată, în județul Brăila

Published

on

camion căzut

Un autocamion a căzut în această dimineață, în jurul orei 6.30, de pe un pod peste calea ferată, pe DN2B, în județul Brăila.

Autocamionul condus de un bărbat de 66 de ani, din București, a căzut de pe podul de trecere peste calea ferată în apropiere de localitatea Surdila-Găiseanca.

Potrivit reprezentanților IPJ Brăila, din primele cercetări a reieșit că șoferul ar fi pierdut controlul volanului, a rupt parapetul de protecție și a căzut de pe pod. În cădere, autocamionul a lovit un stâlp care s-a rupt, motiv pentru care la fața locului a fost nevoie de intervenția reprezentanților CFR, iar circulația feroviară a fost oprită pe un fir până la remedierea defecțiunilor.

”În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a șoferului, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Acesta nu putut fi testat cu aparatul etilotest din cauza stării de sănătate, urmând a-i fi recoltate mostre biologice la spital în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.”, au precizat reprezentanții IPJ Brăila. 

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

”În jurul orei 6.30, un camion de 7,5 tone a căzut de pe un pod rutier, pe firul II al liniei CF Făurei – Cireşu, în zona unui schimbător de cale (macazul nr 10). Urmare acestui accident rutier, menţionez faptul circulaţia feroviară se desfăşoară doar pe Firul I, deoarece pe Firul II a fost rupt un stâlp care susţine linia de contact”, a transmis purtătorul de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan, citată de ziarul News.ro.

Foto: IPJ Brăila

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions