Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Un consilier județean din Constanța schimbă Legea energiei regenerabile

Published

on

Deputații au votat, astăzi, proiectul de lege care reglementeaza sectorul energiei regenerabile.

Modificările aduse documentului au fost votate la propunerea unui consilier județean din Constanța. George Niculescu, consilier județean din partea Partidului Național Liberal, a propus, alături de colegii din Organizaţia Patronală a Producătorilor de Energie din Surse Regenarabile din România (PATRES), corectarea unor “nedreptăți legiferate anterior împotriva producătorilor de energie din surse regenerabile”.

“Este un proiect de lege bun, care vine sa corecteze o buna parte din nedreptatile legiferate anterior impotriva producatorilor de energie din surse regenerabile. In plus, #prosumerul este in sfarsit reglementat si poate sa injecteze energie electrica in retea!! Le multumesc celor care m-au sustinut in acest demers legislativ: Virgil Popescu, Lucian Bode, Bica Danut, Sorin Bumb, Bogdan Hutuca”, a scris George Niculescu pe pagina sa de Facebook.

Chestionat privind importanța adoptării unui astfel de proiect, consilierul județean constănțean George Niculescu a declarat pentru “Ordinea.ro” următoarele:

“Ceea ce este interesant în tot acest proiect ține de consumatorul casnic, de cel care este și producător de energie electrică, de prosumator. Pentru el aceste reglementări sunt importante și nu va mai trebui să dea cu subsemnatul pe la alte instituții publice. Dacă vreți, prin aceste modificări s-au aprobat soluțiile legale pentru românii care doresc să devină prosumeri. Astfel, persoanele fizice care decid să producă energie electrică din surse regenerabile pot vinde energia care excede consumului propriu către funizorii cu care au contract. Deputații au venit în sprijinul prosumatorilor, aceștia urmând să fie scutiți de la plata tuturor obligațiilor fiscale ce decurg din urma veniturilor realizate din vanzarea surplusului de energie”.

Despre ce este vorba?!

Advertisement
usr

Comisia pentru Industrii și Servicii și Comisia pentru Mediu şi Echilibru din Camera Deputaților au finalizat raportul asupra proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.24/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr.220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie. Deputații celor 2 comisii propun plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege, cu o serie de amendamente admise, menite să sprijine producătorii de energie din surse regenerabile. Astfel, regenerabilii mici și mijlocii vor avea șansa să-și salveze afacerile, după ce deputații Comisiilor parlamentare de specialitate, în urma consultărilor cu autoritățile și asociațiile de profil, au adus reparații și îmbunătățiri OUG 24/2017.

Producătorii de energie electrică din surse regenerabile de energie care deţin centrale electrice și care beneficiază sau au beneficiat de sistemul de promovare prin certificate verzi, cu puteri instalate de cel mult 3 MW pe producător, pot încheia contracte negociate direct numai cu furnizorii consumatorilor finali pentru vânzarea energiei electrice și/sau a certificatelor verzi, prin derogare de la art. 23 din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012.

InvesTenergy.ro a prezentat în detaliu soluțiile legislative mult așteptate de regenerabili și prosumatori, respectiv amendamentele aprobate în cadrul comisiilor.

Cine este PATRES?

Organizaţia Patronală a Producătorilor de Energie din Surse Regenarabile din România şi-a început activitatea în anul 2014, la iniţiativa unui grup de producători de energie din surse regenerabile nemultumiţi de desele modificări şi necorelări ale sistemului legislativ cu realităţile şi nevoile producătorilor. În momentul de față, din organizaţie fac parte 84 de companii – producători de energie din tot spectrul regenerabilelor (solar, eolian, hidro şi biomasă), reprezentând companii care au la un loc o putere instalată de peste 500 MW.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions