Medicii din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Constanța au fost solicitați, sâmbătă, să intervină în sudul litoralului pentru patru cazuri de persoane aflate în pericol de înec. Confor informațiilor, intervențiile au avut loc în stațiunile Eforie Nord, Eforie Sud și Neptun. În pericol se aflau patru persoane, toate au fost scoase la mal, ulterior fiind transportate la spital pentru mai multe investigații de spacialitate.
De asemenea, în urmă cu mai puțin de o oră, un echipaj SMURD a fost solicitat pe plaja Modern, mai exact pe plaja Trei Papuci, din municipiul Constanța pentru un alt caz. Aici, persoana a fost declarată decedată. Este vorba despre un constănțean în vârstă de 43 de ani.
Facem precizarea că pe plajă era arborat steagul galben. care permite scăldatul doar persoanelor experimentate. Totodată, astăzi, pe tot litoralul, salvamarii au fost din nou în alertă după ce meteorologii au anunțat vânt puternic și mare agitată. Mai exact, de dimineață steagul roșu a fost ridicat în sudul litoralului, steag care interzice scăldatul.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta