Astăzi, 4 iulie, un copil în vârstă de doi ani a căzut de la etajul III al hotelului Delfinul din Eforie Nord. Cadrele medicale au fost solicitate, în jurul orei 11.25, să intervină.
La fața locului a fost trimisă o ambulanță Saj C2.
Deocamdată nu se cunosc detalii despre starea copilului. Misiunea este în derulare. Vom reveni cu amănunte.
Update: Copilul a fost transportat la spital conștient, cu traumatism cranio facial și traumatism la membrele superioare și inferioare.
Potrivit dr. Claudia Tatarici, medic în cadrul Serviciului de Ambulanță Constanța, copilul a fost găsit în iarbă de un turist.
Știre în curs de actualizare.
Update2: Oficial din partea Biroului de presă al IPJ Constanța
Astăzi, în jurul orei 11.00, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Eforie au fost sesizați cu privire la faptul că un minor ar fi căzut de la etajul al doilea al unei unități de cazare din stațiunea Eforie Nord.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre o minoră, de 2 ani, din județul Galați, care ar fi fost lăsată nesupravegheată de părinți.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală, în vederea stabilirii situației de fapt și a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Foto: Ilustrativ
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta