În cursul acestei dimineți, în zona ANDA din municipiul Constanța a avut loc un teribil accident. Un copil în vârstă de 6 ani a căzut de la etajul 4 al blocului AV 3 de pe blvd. Aurel Vlaicu.
Potrivit primelor informații, copilul este în stare gravă. La fața locului sunt două echipaje ale salvatorilor, respectiv SMURD B și SMURD C. De asemenea, sunt prezenți și polițiștii din cadrul Secției 5 pentru a stabili în ce împrejurări s-a produs acest eveniment.
Știre în curs de actualizare.
Foto: Ilustrativ
Update: În aceste momente se aplică manevre de resuscitare copilului. Se pare că acesta a căzut de la fereastra locuinței sale, într-un moment în care era nesupravegheat.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, se pare că micuțul era singur acasă, părinții fiind plecați la serviciu.
Update2: Copilul a fost preluat inconștient, intubat dar stabil de către echipajul de Terapie Intensivă Mobilă și transportat la Urgența Spitalului județean Constanța.