În cursul acestei seri, în jurul orei 21.20, în portul Tomis din Constanța a avut loc un eveniment rutier soldat cu rănirea ușoară a unei femei.
Potrivit IPJ Constanța, un tânăr în vârstă de 16 ani a condus un autoturism și a lovit două mașini parcate. În urma acestui accident, o femeie care se afla între mașinile lovite a fost rănită.
La fața locului s-au deplasat de urgență echipaje ale Poliției Rutiere și Ambulanței.
Pe numele minorului a fost deschis un dosar penal pentru conducere fără permis și vătămare corporală. De asemenea, s-a ales cu dosar penal pentru încredințare și prietenului lui (în vârstă de 25 de ani), care se afla în dreapta (proprietarul mașinii).
Știre în curs de actualizare.
Update: Potrivit purtătorului de cuvânt al SAJ Constanța, dr. Claudia Diana Tatarici, femeia accidentată s-a ales cu un traumatism cranio cerebral și a fost transportată la Spitalul Județean Constanța.
Update2: Potrivit IPJ Constanța, în data de 06.04.2019, ora 21.10 un adolescent de 16 ani, fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule, a condus un autoturism în parcarea publică de la Poarta 1 acces port, dinspre Intrarea Terminal Pasageri către str. Termele Romane și din cauza neatenției în conducere a pierdut controlul autoturismului și a intrat în coliziune cu un autoturism parcat pe care l-a proiectat într-un alt autoturism parcat.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a unei persoane de sex feminin de 18 ani care se afla între cele 2 autoturisme parcate.
Autoturismul a fost încredințat pentru conducere de proprietarul acestuia, care se afla în autoturism în momentul accidentului.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta