Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Un copil din Cernavodă și-a salvat mama înjunghiată sunând la 112. Inculpatul, REȚINUT pentru 24 de ore!

Published

on

Caz șocant la Cernavodă. Un copil și-a salvat mama înjunghiată și aflată în stare gravă sunând la numărul unic de urgență 112. Femeia a ajung la spital beneficiind de ingrijiri de îngrijiri medicale de urgență.

Prin ordonanţa din data de 21 februarie 2022 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul C.A., acuzat pentru săvârşirea unei tentative la infracţiunea de omor şi care a fost reţinut pe timp de 24 de ore în cursul aceleiaşi zile.

Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că după ce concubina îl părăsise şi se mutase cu cei doi copii minori la locuinţa mamei ei din oraşul Cernavodă, judeţul Constanța, la data de 21 februarie 2022, în jurul orelor 08:00, inculpatul s-a deplasat la locuinţa respectivă, unde după ce fosta concubină a refuzat să se întoarcă la el, a atacat-o pe aceasta, aplicându-i mai multe lovituri cu un cuţit în zona posterioară a ambelor membre inferioare, astfel că i-a provocat plăgi tăiate profunde în regiunea poplitee a ambelor picioare, cu secționarea pachetelor vasculo-nervoase și a planurilor musculo-tendinoase, viața victimei fiind pusă în primejdie ca urmare a șocului hemoragic. A fost estimat preliminar un număr de 95-100 zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea persoanei vătămate, cu mențiunea că, pentru aprecierea asupra unor eventuale alte consecințe grave (cum ar fi invaliditatea), cea în cauză necesită reexaminare medico-legală după 6-12 luni de la evenimentul traumatic.

Viaţa victimei a fost salvată, întrucât aceasta, cu ajutorul unuia dintre copiii minori, a reuşit, până să leşine, să sune la 112, astfel că a fost transportată cu ambulanţa în scurt timp la spital, unde a fost internată şi supusă de urgenţă intervenţiei chirurgicale.

Advertisement
usr

În cursul zilei precedente procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru următoarele 30 de zile, propunere ce a fost admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Constanţa.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.

foto: ilustrativ

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions