Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Un dragor maritim românesc a intrat sub comanda NATO

Published

on

Dragorul maritim ”Lt. Lupu Dinescu” a plecat duminică, 17 februarie, din portul militar Constanța, pentru a se integra în Gruparea Navală Permanentă a NATO de Luptă Împotriva Minelor SNMCMG-2 (Standing NATO Maritime Counter Measures Group), care desfășoară acțiuni specifice în Marea Neagră, pentru asigurarea securității colective a NATO pe flancul estic. Din gruparea navală mai fac parte nave militare din Bulgaria, Germania, Spania și Turcia.

Misiunea principală a dragorului maritim românesc este de a asigura implementarea măsurilor de securitate, adoptate la Summit-ul NATO de la Bruxelles din anul 2018, conform cărora ”Alianța va continua să promoveze o abordare de tip 360 de grade a securității și să îndeplinească în mod eficient toate cele trei sarcini fundamentale stabilite în conceptul Strategic: apărarea colectivă, gestionarea crizelor și securitatea prin cooperare”.

Pe timpul celor trei săptămâni ale prezenței grupării SNMCMG-2 în Marea Neagră, navele vor participa la Exercițiul bilateral româno-bulgar ”Poseidon 19”, fiind programate și escale în porturile Varna și Constanța.

Dragorul maritim ”Lt. Lupu Dinescu” este comandat de către locotenent-comandorul Ionuț Diaconu și are un echipaj alcătuit din 78 de militari.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions