Conecteaza-te cu noi
OVIDIUS

Actual

Un fost deputat PDL din “gașca” Boc – Blaga, în CA-ul Portului Constanța

Published

on

Îndată ce se schimbă puterea politică în țară și indiferent ce partid ajunge la guvernare, în Adunările Generale, în Consiliile de Administrație și în Conducerea executivă a companiilor de stat încep să aibă loc schimbări.

Acest lucru s-a întâmplat și la nivelul Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța.

Iată cine asigură conducerea: Adunarea generală a acționarilor este organul de conducere al companiei, care decide asupra activității acesteia și asupra politicii ei economice. În AGA sunt doi reprezentanți ai Ministerului Transporturilor, respectiv Gîrlă Laura Diana și Adrian Olteanu, precum și un reprezentant al Fondului Proprietatea.

Consiliul de Administrație al companiei este alăcătuit din 7 membrii, dintre care 6 au statutul de membru definitiv, iar cel de-al 7-lea, în persoana lui Constantin Chirilă, desemnat în funcție la sfârșitul lunii ianuarie (pe 27 ianuarie), are statut de membru provizoriu. Vom reveni asupra persoanei Constantin Chirilă!

În ceea ce privește conducerea executivă, aceasta este asigurată de Costel Stanca, director general, Florin Goidea, director general adjunct, Teodor Patrichi, director Exploatare, Daniela Șerban, director Economic, Ion Tomescu, director Tehnic, Alexandru Mădălin Crăciun, director Comercial și Ciprian Hanganu, director Coordonator.

Este important de menționat faptul că, după ce a fost instalat guvernul PNL, au început să apară modificări și la nivelul conducerii executive. După numirea lui Costel Stanca în funcție de director general, din partea PNL, a fost desemnat și Florin Goidea, din partea PMP.

Revenind la Constantin Chirilă, trebuie să menționăm faptul că a făcut parte din ”vechiul” Partid Democrat, la conducerea căruia s-a aflat, la Constanța, încă din anii 95. În anul 1995 era vicepreședinte al PD Constanța, apoi a fost președinte al organizației municipale, iar apoi – în intervalul 2007-2010 a deținut funcția de prim vicepreședinte al organizației județene a PD-L.

De asemenea, în intervalul 2000-2004 a fost consilier județean, iar între 2004 și 2008, a deținut funcția de consilier municipal Constanța.

În anul 2008, a devenit deputat de Constanța, din partea Partidului Democrat Liberal.

În același interval, 2008-2012, a fost deputat PD-L și Elena Udrea.

Reamintim că Emil Boc era pe atunci premierul României, din partea PD-L, funcție pe care a deținut-0 în intervalul 22 decembrie 2008 – 6 februarie 2012.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions