Conecteaza-te cu noi
palaz

Administratie

Un fost primar din județul Constanța, găsit INCOMPATIBIL de inspectorii Agenției Naționale de Integritate

Published

on

Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, conflictul de interese de natură administrativă sau a sesizat organele de urmărire penală, în cazul a 12 persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010. Printre ei se află și fostul primar al comunei Oltina din județul Constanța.

Inspectorii de Integritate transmit, printr-un comunicat public, faptul că Gheorghe Chirciu, Consilier local în cadrul C.L. al Com. Oltina, Jud. Constanța și fost primar – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

“În perioada exercitării mandatului de primar, a semnat acte administrative care au produs un folos material pentru sine. Astfel, persoana evaluată a obținut în baza acestor acte administrative subvenții APIA în sumă totală de 51.030 Lei), încălcând astfel prevederile art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003”, se arată în document.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions