După șase ani de la numire, Monica Lavinia Zaharia a fost descăunată de la conducerea Agenției pentru Protecția Mediului din Constanța. Sub conducerea acesteia, instituția devenise oarecum decorativă, acordând pe bandă rulantă avize în formă simplificată. Derapajele APM-ului au fost punctate în numeroase rânduri în presa locală constănțeană. Ultimul scandal de răsunet a fost acela referitor la avizarea unui PUZ pentru construirea unei mănăstiri în Hârșova, pe un teren care făcea parte scriptic din aria naturală protejată a canaralelor. În realitate, mănăstirea fusese construită cu ani buni înainte ca APM-ul condus de Zaharia să emită avizul simplificat pentru investiția… declarată nouă. Instituția a motivat că la baza avizului a existat un acord emis de custodele ariei naturale protejate, Romsilva, motiv pentru care nu a instituit obligația unei dezbateri publice. Atât de temută era Agenția sub conducerea Monicări Zaharia, încât, la un moment dat, o cunoscută firmă olandeză, pe numele ei Van Oord, a depus anexat unei cereri de avizare un studiu în care susținea că în Marea Neagră trăiește pasărea Clitoris Clitoris. Și exemplele pot continua. Fiind multe și amplu mediatizate, acestea au condus în cele din urmă la recunoașterea de către agenția centrală a necesității unei schimbări la Constanța. Acest vânt bătea încă din toamnă. Însă Guvernul și Partidul au găsit un înlocuitor competent abia la sfârșitul lunii decembrie. Acesta se numește Tudor Nădrag, a fost primar la Hârșova din partea PDL și PSD, și este chiar personajul care a găsit, cu inspirație divină, locul mănăstirii din Canarale.
Nădrag este născut în anul 1954 în comuna Ciobanu. În anul 2008, a candidat pentru funcția de primar al localității Hârșova și a câștigat în fața liberalului Ionel Chiriță. Potrivit CV-ului publicat în 2008, Nădrag absolvise Liceul Teoretic din Hârșova în anul 1973. Între 1973 și 1982, a lucrat ca strungar la Comet Hârșova, iar mai apoi, între 1983 și 1993, ca tehnician. În perioada 1993-1997 a fost director la Gospodărie Comunală SA Hârșova. După ce a devenit primar, în ciuda vârstei înaintate, acesta s-a înscris la două universități, private și cam fantomatice, obținând diplome de licență în management și administrarea afacerilor. Deși devenit intelectual cu acte, a pierdut alegerile din 2016. Studiile efectuate între timp au contat mai puțin în fața scandalurilor. Însă contează acum din plin, de vreme ce a fost numit la conducerea APM.