Ieri, 2 aprilie, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Medgidia – Biroul de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, au reținut pentru 24 de ore, un bărbat în vârstă de 31 de ani.
Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, operațiuni ilegale cu instrumente de plată fără numerar, accesul ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, la data de 22 martie a.c., în jurul orei 22.40, bărbatul ar fi sustras cardul bancar al persoanei vătămate, un bărbat de 20 de ani.
”Ulterior, ar fi retras, în mod repetat, mai multe sume de bani, din contul persoanei vătămate. Prejudiciul este de 650 de lei.”, a precizat Olimpia ceară, purtător de cuvânt al IPJ Constanța.
Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Astăzi a fost prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, cu propunere legală. Pe numele individului a fost emis mandat de arestare pentru 30 de zile.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta