Un bărbat care a provocat două accidente rutiere și apoi a plătit pe cineva să-și asume responsabilitatea comiterii acestora a fost reținut de polițiștii constănțeni. Astăzi, a fost prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă, propunere ce a fost admisă.
Oficial din partea Biroului de presă al IPJ Constanța:
La data de 17 decembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Rutier, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 42 de ani.
Acesta este bănuit de comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și instigare la fals în declarații.
Astfel, la data de 16 decembrie a.c., în jurul orei 1.30, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, ar fi condus un autoturism pe D.N. 38, fiind implicat într-un accident rutier (tamponare) în satul Movilița, unde ar fi lovit un alt autoturism, care circula din sens opus.
În continuare, conducătorul auto s-ar fi deplasat spre municipiul Constanța, unde, pe șoseaua Mangaliei, ar fi pierdut controlul direcției, ieșind de pe partea carosabilă.
Ulterior, conducătorul auto ar fi părăsit locul producerii evenimentului rutier.
Din cercetările efectuate în dosar a rezultat că, ulterior comiterii faptelor, bărbatul ar fi achitat o sumă de bani unui bărbat, de 23 de ani, care, la data de 17 decembrie a.c., s-ar fi deplasat la sediul Serviciul Rutier și ar fi declarat faptul că el ar fi condus autoturismul implicat în cele două accidente rutiere.
Bărbatul de 42 de ani a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Astăzi, a fost prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile, propunere ce a fost admisă.
Bărbatul de 23 de ani este bănuit de săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, cercetările fiind continuate pentru stabilirea situației de fapt.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta