Primăria Constanța spune, într-un comunicat de presă, că un constănțean a confundat locul de joacă de pe strada Dionisie cel Mic cu propria sa curte.
„Omul, care locuiește în zonă, și-a improvizat un adăpost chiar pe locul de joacă unde urmau să înceapă lucrările de reabilitare. A adus o chiuvetă, scaune, unelte. Locatarii blocurilor din zonă nu au fost deranjați de magazia improvizată, pentru că, spun ei, bărbatul era gospodar și făcea curățenie în cartier. În momentul în care echipele municipalității au vrut să demareze lucrările, s-au lovit de refuzul omului de a elibera adăpostul improvizat. A fost solicitat un echipaj al Poliției Locale. Nu a fost însă nevoie de intervenția oamenilor legii. Agenții noștri i-au asistat doar pe angajații firmei de salubrizare când au igienizat zona. Lucrările de reabilitare și modernizare a locului de joacă de pe strada Dionisie cel Mic se vor desfășura conform planificării. Primăria Municipiului Constanța face apel către locuitorii orașului să sesizeze orice comportament antisocial la numărul de WhatsApp al Direcției Generale Poliția Locală – 0799606142“, se arată în comunicatul Primăriei.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta