Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

Un magnat din Dubai cumpără 10 hoteluri din sudul litoralului românesc

Published

on

Un magnat din Dubai, cu afaceri în 14 țări, se pregătește să cumpere 10 hoteluri de pe litoralul românesc, scrie, în exclusivitate, profit.ro.

Potrivit sursei citată, proprietarul grupului arab Mohammad Omar Bin Haider Holding (MOBH), un conglomerat cu sediul la Dubai, se pregătește să cumpere nu mai puțin de 10 hoteluri din sudul litoralului românesc, ajungând deja în România și având o discuție și cu guvernanți români. Totodată, surse din piața hotelieră spun pentru Profit.ro că reprezentanții grupului s-au arătat interesați să cumpere, din start, 10 hoteluri în sudul litoralului românesc, printre care Agat, California, Coral, Cristal, Mera, Onix, Diamant, Opal (foto), Rubin și Topal. Prin aceste achiziții, Mohammad Omar Bin Haider s-ar poziționa din start drept unul dintre cei mai mari proprietari de hoteluri de pe litoralul românesc, alături de Mohammad Murad și compania THR Marea Neagră, controlată de SIF Transilvania.

Surse din piața de turism spun că investitorul arab a fost pe litoral în intervalul 6-9 iulie, aceasta fiind prima vizită în România în perspectiva deschiderii acestei piețe pentru grupul din Dubai. Investitorul caută hoteluri mari și, deși nu are o limită de buget, vrea ca pretențiile financiare ale eventualilor vânzător de hoteluri să fie realiste.

MOBH este un conglomerat diversificat, cu operațiuni în domeniile imobiliar, ospitalitate, asistență medicală, educație, servicii financiare, investiții, asigurări, brokeraj, aviație, călătorii, transport, inginerie, contractare și comerț, fondat în 1968 de omul de afaceri Mohammad Omar Bin Haider. De asemenea, Grupul MOBH, cu capital privat, are 5.000 de angajați și peste 60 de subsidiare, afiliați și parteneriate în societăți-mixte la nivel internațional. Printre investițiile din portofoliu se numără Banca Comercială Internațională (CBI) și asigurătorul National General Insurance (NGI), printre cei mai mari din Emirate, la care MOBH deține participații strategice.

Advertisement
usr

Informații importante despre această tranzacție, dar și despre cine este omul de afaceri din Emiratele Arabe Unite, puteți citi pe profit.ro .

NOTĂ! Cele mai multe unități hoteliere din sudul litoralului au fost lăsate, în ultimii ani, de izbeliște. Nu au mai fost făcute investiții, iar turiștii au ocolit inclusiv zona, stațiunile din sudul litoralului, din cauza condițiilor extrem de precare pe care le-au găsit aici.

 

 

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions