În cursul serii trecute, în localitatea Lumina a avut loc un grav accident rutier în urma căruia un bărbat a ajuns în stare foarte gravă la Spitalul județean Constanța.
În jurul orei 18.35, un bărbat, în vârstă de 58 de ani, a condus un microbuz pe DJ 22. În momentul în care a ajuns la intersecția cu strada Mare din localitatea Lumina, în timpul efectuării unui viraj la stânga, a surprins și accidentat un bărbat de 45 de ani, care se afla întins pe partea carosabilă, trecând peste acesta.
”În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală gravă a pietonului. În cauză, a fost deschis un dosar de cercetare penală.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.
Foto: Ilustrativ