Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

Un militar român a murit la Kabul

Published

on

Un militar român a murit în Afganistan, în urma unei explozii în capitala afgană Kabul, au precizat, pentru Mediafax, surse din cadrul Ministerului Apărării. Potrivit informațiilor, militarul a murit după ce o maşină încărcată cu explozibil a fost detonată.

Oficialii locali, citați de Associated Press au anunțat că o maşină încărcată cu explozibil a fost detonată joi în estul capitalei afgane Kabul, în apropierea zonei în care se află misiunile diplomatice străine, printre care ambasada Statelor Unite şi sediul misiunii NATO.

Cel puţin trei persoane au murit şi alte 30 au fost rănite, a transmis directorul spitalului la care au fost transportate victimele.

Update: Ministerul Apărării Naționale a postat următorul comunicat de presă: Un militar român şi-a pierdut viaţa astăzi, 5 septembrie, în jurul orei 11.40, ora României, în Afganistan, în timpul executării unei misiuni de patrulare mixtă în apropiere de Green Zone din Kabul.

Advertisement
usr

Informații suplimentare referitoare la identitatea militarului vor fi difuzate după anunțarea familiei acestuia, conform procedurilor în vigoare.

Conducerea Ministerului Apărării Naţionale își exprimă regretul pentru moartea militarului român și este alături de familia îndoliată.

Update2: Militarul român care şi-a pierdut viaţa astăzi, 5 septembrie, în Afganistan este caporalul cls. a III-a Ciprian-Ștefan Polschi, care îndeplinea funcția de șofer în cadrul structurilor de comandament NATO din Kabul.
Militarul și-a pierdut viața ca urmare a exploziei unei mașini-capcană, în apropiere de Green Zone din capitala Afganistanului, în timp ce se afla la volanul unui autovehicul de serviciu.

Caporalul cls. a III-a Ciprian-Ștefan Polschi avea 38 de ani, era căsătorit și avea doi copii. Era angajat în M.Ap.N. din anul 2004 și se afla la a treia misiune în Afganistan.
Ministrul apărării naționale, Gabriel Leș, a semnat ordinul de avansare la gradul de sublocotenent post-mortem a lui Ciprian-Ștefan Polschi și a înaintat Președintelui României propunerea de a-i conferi Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război.
Conducerea Ministerului Apărării Naționale îşi exprimă profundul regret pentru producerea acestui tragic eveniment și transmite condoleanțe familiei îndoliate.
Vineri, 6 septembrie, în unitățile militare din țară și din teatrele de operații vor fi organizate ceremonii de comemorare a militarului căzut la datorie.

Advertisement
usr

تصاویر کمره های مدار بسته از انفجار امروز در دروازه ورودی شش درک در کابل.

Publicată de Omid Jawid pe Joi, 5 septembrie 2019

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions