Mai mulți elevi ai unui liceu din Brașov urmează să fie audiați la sediul DIICOT într-un dosar de viol, agresiune sexuală, lipsire de libertate în mod ilegal și pornografie infantilă. Victima este o adolescentă care acuză că a fost drogată și abuzată sexual de colegii săi într-o pensiune, în timpul unei excursii organizate la finalul anului trecut în Harghita, notează jurnaliștii de la stiripesurse.ro.
Ororile ar fi fost filmate de agresori și distribuite, ulterior, unor persoane a căror identitate este, momentan, necunoscută.
Procurorul de caz a dispus clasarea cauzei, din lipsă de probe, dar ancheta a fost redeschisă printr-o decizie a Tribunalului pentru Minori Brașov, care a stabilit că cercetările au fost incomplete.
Excursia în timpul căreia s-ar fi petrecut ororile a fost organizată la sfârșitul lunii octombrie 2023, într-o stațiune din județul Harghita, transmite aceeași sursă.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta