Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Un nou dosar în instanță: CJC se constituie parte civilă, cu suma de 8.963.612,64 lei!

Published

on

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
DIMA CONSTANTIN, la data faptelor administrator al SC Mara Construct SRL, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de: – folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, – evaziune fiscală, în formă continuată. SC MARA CONSTRUCT SRL, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de: – folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, – evaziune fiscală, în formă continuată. DIALLO MAMADOU ALPHA EVY, administrator al SC Alpha Construct Mondial Explorer SRL, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată. SC ALPHA CONSTRUCT MONDIAL EXPLORER SRL și SC UNPRIM AUTO PROIECT SRL, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată,
UNGUREANU LIVIU și PETRACHE LUCIAN, administratori ai SC DanlConcept Construct SRL respectiv SC Petraprod Steel SRL, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, SC DANLIV CONCEPT CONSTRUCT SRL și SC PETRAPROD STEEL SRL, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: La data de 31 decembrie 2010, în vederea implementării proiectului „HIPERB – Muzeu al secolului XXI pentru turiștii din Constanța”, între SC Mara Construct SRL reprezentată de inculpatul Dima Constantin și Consiliul Județean Constanța a fost încheiat un contract de execuție lucrări, având ca obiectiv reabilitarea clădirii Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța. Pe toată perioada execuției contractului, inculpații SC Mara Construct SRL și Dima Constantin au folosit, cu rea credință, în relația cu Consiliul Județean Constanța, documente inexacte (facturi și situații de lucrări) care cuprindeau date neconforme cu realitatea, în scopul obținerii pe nedrept, de la consiliul județean, a banilor provenind din fonduri europene nerambursabile.  O parte din aceste documente au fost furnizate de către ceilalți inculpați, administratori ai unor societăți cu un comportament de tip „fantomă” –care au emis facturi ce nu reflectau operațiuni reale și care au fost înregistrate în contabilitate și ulterior plătite de către inculpații Dima Constantin și SC Mara Construct SRL, cu efectul prejudicierii bugetului de stat cu 788.542,40 lei, sumă cu care Agenția Națională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă în procesul penal.
De asemenea, Consiliul Județean Constanța a comunicat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 8.963.612,64 lei, reprezentând fondurile europene nerambursabile. În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra mai multor terenuri ce aparțin inculpatului Petrache Lucian. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză. Amintim că că inculpații SC Mara Construct SRL, Dima Constantin și Petrache Lucian au mai fost trimiși în judecată pentru fapte similare, comise tot în legătură executarea unor contracte atribuite de Consiliul Județean Constanța.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions