Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Un nou mesaj RO-Alert a fost emis în nordul județului Tulcea

Published

on

RO Alert

În cursul nopții trecute, în jurul orei 1.20, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis un mesaj de tip RO-Alert pentru zona de Nord a județului Tulcea, prin care informa populația despre posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian, pe teritoriul din apropierea graniței cu Ucraina.

“Menționăm încă o dată că rolul mesajului este unul de informare și prevenire a populației din zona în care acesta este transmis și trebuie tratat ca atare!
Rugăm cetățenii să nu intre în panică, să urmeze indicațiile si sfaturile din mesajul RO-Alert, iar dacă nu se simt în siguranță ori au nevoie de ajutor și sprijin să apeleze pentru ajutor numărul unic de urgență 112.

Facem precizarea că nu teritoriul țării noastre este vizat de atacurile Federației Ruse, iar aceste mesaje sunt transmise pentru a informa populația cu privire la faptul ca există posibilitatea ca pe teritoriul României să cadă obiecte provenite în urma distrugerii unor aparate de zbor fără pilot.”, au precizat reprezentanții ISU Delta Tulcea.

Aceasta a fost al doilea mesaj de informare transmis populației din zona de Nord a județului Tulcea în 24 de ore.

Advertisement
usr

Nu au fost înregistrate apeluri la numărul unic de urgență.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions