În cursul zilei de azi, ministrul interimar al Afacerilor Interne, Mihai Fifor, a anunţat că a dispus încetarea împuternicirii în funcţie a inspectorului general al Jandarmeriei Române, Ionuţ Sindile, urmând ca instituţia să fie condusă de inspectorul şef al Jandarmeriei Dolj, Constantin Florea.
”Am încetat astăzi împuternicirea în funcţie a şefului Jandarmeriei Române, domnul colonel Ionuţ Sindile, şi l-am împuternicit în această funcţie pe generalul de brigadă Constantin Florea. Domnul general a ocupat până astăzi funcţia de inspector şef al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Dolj. Are o experienţă în jandarmerie de aproape 30 de ani şi este unul dintre puţinii generali ai Jandarmeriei Române”, a declarat Mihai Fifor la sediul MAI.
Ministrul a precizat că generalul Constantin Florea trebuie să îi prezinte primele măsuri pentru eficientizarea Jandarmeriei Române.
”Principala mea aşteptare de la generalul Florea este să facă de îndată o analiză a activităţii Jandarmeriei Române, urmând ca acesta să îmi prezinte în maximum o săptămână primele măsuri pentru eficientizarea acestei instituţii”, a spus Fifor