Polițiștii constănțeni au identificat și reținut, în cursul zilei de azi, un bărbat de 31 de ani, care este bănuit că ar fi sustras un medalion tip engolpion în valoare de 4.000 de lei. Oamenii legii fac cercetări în acest caz. În mod ciudat, păgubitul este chiar IPS Teodosie, iar furtul ar fi avut loc chiar la locunța sa de pe strada Constantin Brâncoveanu din Constanța. Suspectul este un om al străzii care a intrat în casă atunci când ușa era descuiată. În prezent iconuța confecționată din metal prețios nu a fost recuperată. În acest caz, compartimentul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa informează că la data de 21 iunie, a sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Constanţa cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul reţinut M.M.M, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. „Din probele administrate până în acest moment în cauză, s-a reţinut în sarcina inculpatului faptul că în noaptea de 21 spre 22 mai, în intervalul orar 00.00-00.05, profitând de faptul că uşa de acces nu a fost asigurată, a pătruns în interiorul imobilului situat în municipiul Constanţa, pe strada Constantin Brâncoveanu, ce are statut de locuinţă de serviciu a persoanei vătămate P.T (IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului), iar dintr-o încăpere situată la etajul 1 al imobilului, a sustras o distincţie a rangului de arhiepiscop (engolpion), prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 4.000 de lei. Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, precizează Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.