Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța a dispus luarea măsurii controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 12 decembrie a.c., până la data de 7 februarie 2025, inclusiv, faţă de inculpatul B.M.R., cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
În cauză s-a reținut că ieri, 9 decembrie, în jurul orei 16.15, inculpatul B.M.R. a fost oprit pentru control de un echipaj de poliţie rutieră pe DN 2A, în timp ce conducea un autoturism dinspre localitatea Lumina către oraşul Ovidiu fără a folosi centura de siguranţă şi fără a avea aprinse luminile de întâlnire.
După oprire, inculpatul, ce prezenta halenă alcoolică, a refuzat să se supună testării cu aparatul etilotest şi a lovit cu pumnul în piept persoana vătămată M.F., agent de poliţie în cadrul IPJ Constanţa – Serviciul Siguranţă Rutieră.
Ulterior, individul a fost condus la sediul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. În parcarea unităţii medicale, în jurul orei 16.40, el a lovit cu piciorul drept în abdomen persoana vătămată M.F.
Inculpatul a refuzat să se supună prelevării de mostre biologice, iar apoi a fost condus la sediul IPJ Constanţa – Serviciul Siguranţă Rutieră, unde în intervalul orar 17.20 – 18.00 a ameninţat cu moartea persoana vătămată M.F. şi persoana vătămată M.Z., agent de poliţie aflat în timpul serviciului.
”Cercetările sunt efectuate în continuare de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.
Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale, reținerea și controlul judiciar reprezintă etape și măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatorului, activități care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.”, au precizat reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.
Foto: Ilustrativ