Advertisement
Categories: Actual

Un pompier aflat în timp liber a fost primul care a intervenit la incendiul din Lumina

În urmă cu puțină vreme, reprezentanții Biroului de comunicare al ISU Constanța au transmis un comunicat de presă prin care au informat că un pompier aflat în timpul liber a intervenit pentru salvarea unor persoane din curtea unui depozit de mobilă care a luat foc în comuna Lumina.

Iată ce au menționat pompierii constănțeni:

”Un incendiu puternic a izbucnit, în această după amiază,  într-un depozit de mobilă din localitatea Lumina. La început, se putea vedea un fum negru, dens, apoi flăcări înalte. Un pompier aflat în timpul liber a fost primul care a intervenit.

”Am sesizat fumul foarte dens și negru și am sunat imediat în Dispecerat. Am oprit mașina și am fugit până acolo pregătit să intervin. Ulterior, au ajuns și colegii mei de pe SMURD. Eram toți în curte, împreună cu două persoane mai în vârstă în stare de șoc. La un moment dat, mi-am ridicat privirea: ardea acoperișul iar flăcările erau foarte aproape de linia de tensiune medie, 3,80 cred că era. Mi-am dat seama că se va topi și va cădea peste noi. Am țipat la ei și i-am scos pe toți afară din curte. Nici n-am ieșit bine pe poartă, căci inevitabilul s-a produs. Am avut noroc.“, a povestit plutonierul major Marian Popescu, comandant de echipaj în cadrul Detașamentului de Pompieri Constanța-Palas.

Advertisement

Subofițerul a sunat imediat la centrul operațional al ENEL și a cerut întreruperea alimentării cu energie electrică. De asemenea, a furnizat informații importante echipajelor de intervenție care au condus la limitarea efectelor negative ale incendiului dar și la împiedicarea extinderii acestuia către locuințele din vecinătate.

”Intervenția pompierilor a fost îngreunată de vântul care sufla cu putere și care îndrepta flăcările spre casele din apropiere. În plus, focul era întețit și de multitudinea de materiale combustibile solide depozitate în curte. Am identificat și o altă cale de acces și i-am anunțat pe colegi astfel că au putut încercui practic zona pentru a lupta cu flăcările din mai multe unghiuri“, a povestit Marian.

Pompierii militari s-au luptat cu flăcările și cu materialele din PVC care ardeau mocnit mai bine de două ore. Au ars materiale lemnoase și un atelier în care se făcea mobilă, suprafața afectată fiind de peste 300 metri pătrați.

În urmă cu un an, aflat tot în timpul liber, subofițerul, împreună cu un alt coleg, au scos dintr-o casă în flăcări două persoane.

”Atunci am intrat alături de colegul meu în casa cuprinsă de flăcări și plină de fum. Am găsit o femeie în vârstă. Ne-a spus că și soțul ei era în casă, dar nu știa unde anume. Am scos-o pe ea, am dus-o undeva unde era în siguranță, apoi am intrat iar și l-am căutat pe soțul ei. L-am găsit. Era plin de arsuri, inconștient. L-am scos greu, cu mare grijă să nu îi provocăm și mai mult rău”,  a menționat subofițerul.

Advertisement

Marian s-a interesat multă vreme de starea de sănătate a bărbatului pe care l-a scos din flăcări. A aflat că a fost, timp de trei luni, în comă indusă și că a fost un miracol că a supraviețuit. Un miracol care nu ar fi fost posibil dacă cei doi pompieri ar fi avut chiar și o secundă de ezitare.

Există un erou în fiecare dintre noi!”

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Maria Ionescu

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Recent Posts

Consiliul Local Constanța, convocat în ședință extraordinară. Vezi care sunt proiectele propuse aprobării

Consiliul Local al municipiului Constanța este convocat în ședință extraordinară, cu convocare de îndată, joi,… Read More

47 de secunde ago

Oficial de la BEC. Au fost publicate rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale

Biroul Electoral Central a dat publicității rezultatul final al alegerilor pentru funcția de Președinte al… Read More

43 de minute ago

Capu Midia. Schimbare de comandă la Școala de Instruire pentru Apărare Antiaeriană

Ceremonia de predare-primire a comenzii și Drapelului de Luptă ale Școlii de Instruire pentru Apărare… Read More

3 ore ago

Polaris. Unde sunt amplasate în această săptămână benele pentru colectarea deșeurilor voluminoase

În perioada 25 noiembrie - 1 decembrie, benele pentru colectarea deșeurilor voluminoase sunt amplasate pe:… Read More

4 ore ago

Inspectorii ITM Constanța au desfășurat acțiuni de control în domeniul transportului rutier

Inspectorii ITM Constanța au desfășurat,  în perioada 14 - 22 noiembrie,  Campania privind verificarea modului… Read More

5 ore ago

George GIMA, candidat la Camera Deputaților: „Eu și colegii mei susținem programul USR creat pentru nevoile tinerilor!“

George GIMA, candidat la Camera Deputaților din partea USR Constanța, prezintă cetățenilor programul formațiunii sale,… Read More

6 ore ago