În cursul zilei de ieri, plutonierul adjutant George Cuculescu, angajat al ISU Constanța, s-a aflat la București, unde a primit Emblema de Onoare a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, din partea Ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela.
În cursul anului trecut, în perioada 8-11 noiembrie el a participat la o intervenție dificilă și unică de căutare-salvare a unui băiat dispărut în Pecineaga, într-un bazin de dejecții.
Mai exact, acesta a intrat în bazinul respectiv îmbrăcat fiind doar cu costumul uscat de scafandru și a periat întreaga suprafață cu uneltele din dotare, fără a ține cont de mirosul pestilențial și pericolul de infecție.
De asemenea, s-a făcut remarcat la nava eșuată cu 15.000 oi, din Portul Midia, tot în cursul lunii noiembrie a anului trecut. Acesta fiind alpinist s-a cățărat pe nava răsturnată și a realizat scripeți pentru scoaterea oilor în siguranță, din navă, pe ponton. Totodată, a participat activ la operațiunea de extragere a ovinelor, accesul fiind unul foarte dificil și periculos, iar din cauza gazelor din aer fiind posibilă intervenția doar cu aparat de respirat în interiorul vasului. Întreaga operațiune a durat 5 zile.
Plt. adj. George Cuculescu îndeplineşte funcţia de comandant echipaj (conducător autospeciale și scafandru autonom) de căutare-salvare în mediul acvatic din cadrul Detașamentului de pompieri Slt. Fripis Marius-Daniel Constanța Oraș.