Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a anunțat, astăzi, polițiștii britanici au făcut o percheziție la locuința unui român din Marea Britanie, suspectat de implicare în recentele atacuri informatice asupra unor site-uri din România. Din 29 aprilie, o serie de atacuri informatice de tip DDoS – Distributed Denial of Service a afectat multiple site-uri web care aparțin unor instituții publice și organizații private din România. Atacurile au fost revendicate de o grupare intitulată ‘KillNet’, de origine rusă, iar activitatea acestora ar fi promovată pe diferite canale de comunicare, fiind motivate de contextul conflictului militar Rusia – Ucraina. Imediat după aceste atacuri, specialiști ai Ministerului Afacerilor Interne, Direcției Generale de Protecție Internă, Inspectoratului General al Poliției Române, precum și din cadrul celorlalte structuri și instituții din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, au desfășurat activități specifice din competență, pentru contracararea atacurilor, protecția site-urilor vizate și identificarea persoanelor responsabile, în vederea asigurării rezilienței infrastructurilor IT, se arată într-un comunicat de presă al MAI.
Sursa: antena3.ro