Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Un senator constănțean îl ia la întrebări pe președintele ANPC

Published

on

Paul Anghel, directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, a transmis, la sfârșitul săptămânii trecute, că sunt pe piață, la comercializare, citrice care afectează sănătatea oamenilor. Este vorba de IMAZALIL, substanţă folosită în agricultură pentru combaterea bolilor unor plante. Atunci, șeful ANPC a spus că este o cantitate foarte mică admisă de Uniunea Europeană, urmând să fie sesezate autorăţile competente, pentru a verifica în laboratoare ce cantitate din această substanţă conţin. Urmare a sesizării conducerii ANPC, numai în București u fost retrase peste 100 de kg de citrice de la consum, acestea fiind conservate cu substanţe care pun în pericol sănătatea oamenilor. Potrivit specialiștilor, substanța este periculoasă, atacă ficatul și rinichii și poate fi cancerigenă.

Plecând de la toate aceste aspecte, senatorul PSD de Constanța, Ștefan Mihu, l-a interpelat pe președintele Autorității pentru Protecția Consumatorilor, Marcel Bogdan Pandelică, obiectul întrebării fiind “controlul importurilor de produse alimentare cu grad ridicat de risc pentru sănătatea populației”.

Ștefan Mihu

“Ați făcut cunoscut faptul că în România au fost importate produse citrice pentru a căror conservare s-au folosit substanțe interzise în Uniunea Europeană. Apreciem faptul că Autoritatea pentru Protecția Consumatorilor s-a sesizat și a avertizat populația asupra riscurilor deosebite pentru sănătate implicate de consumul unor asemenea produse alimentare contaminate. Cu toate acestea, dincolo de recomandarea pe care ați formulat-o consumatorilor români de a studia etichetele produselor pe care le achiziționează, se pune, totuși, întrebarea: Cum este posibil ca asemenea produse să pătrungă pe piața autohtonă fără a fi în prealabil verificate, mai ales, atunci când este vorba despre importuri provenind de pe piețe unde standardele europene nu sunt riguros respectate?”, îi scrie senatorul constănțean președintelui ANPC și continua prin a cere o informare scrisă cu privire la măsurile preventive concrete pe care Autoritatea intenționează să le adopte pentru asifurarea unui control riguros al produselor importante și evitarea repetării unor situații în care sănătatea populației este pusă în pericol.

Amintim că, la momentul anunțului, directorul general al ANPC a informat și că este necesar ca cei care comercializează fructe ar trebui să scrie pe etichetă ce cantitate din această substanţă periculoasă conţin, iar consumatorii să spele fructele înainte de a le mânca.

Advertisement
usr

MIHU%20856

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions