Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Un sirian a încercat să intre ilegal în țară, pe la frontiera de la Negru Vodă

Published

on

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat, pe raza localității Negru Vodă, un cetățean sirian care a încercat să intre ilegal în România din R. Bulgaria, pe jos, pe la frontiera „verde”.

La sfârșitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Negru Vodă, judeţul Constanţa, acționând în baza unei informații, au depistat, pe raza localității Negru Vodă, o persoană de sex masculin care s-a legitimat cu o carte de identitate cu însemnele Belgiei.

Deoarece documentul prezenta suspiciuni de a fi fals, iar persoana în cauză nu îşi justifica prezenţa în zonă, aceasta a fost dusă la sediul Sectorului Poliției de Frontieră pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că cel în cauză este un cetățean sirian, în vârstă de 30 de ani. Acesta a declarat că a încercat să treacă ilegal frontiera cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei.

Advertisement
usr

În cauză, poliţiştii de frontieră, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Totodată, au fost întreprinse demersurile necesare pentru punerea în aplicare a acordului de readmisie româno-bulgar, cetăţeanul sirian fiind predat autorităţilor bulgare, pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions