Ieri, 4 ianuarie, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Cernavodă, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 32 de ani.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor.
Astfel, în perioada noiembrie – decembrie 2023, acesta ar fi întreținut raporturi sexuale cu o minoră, de 15 ani.
Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Astăzi, va fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, cu propunere legală.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta