În cursul zilei de azi, în jurul orei 11.00, un turist a fost găsit plutind în apa Mării Negre, în zona plajei Sulina.
La fața locului au fost solicitate echipaje de intervenție, respectiv reprezentanți ai Ambulanței Sulina, precum și un elicopter SMURD, care a plecat de la Constanța.
Zeci de minute s-a efectuat protocol de resuscitare, însă fără succes.
Și polițiștii din cadrul Poliției orașului Sulina au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat a intrat în apă și nu a mai ieșit.
”Din primele verificări, a reieșit că, un bărbat de 55 de ani din București, în timp ce se afla în zona plajei Sulina, ar fi intrat în apa mării pentru a înota, însă nu a mai ieșit.
La fața locului a fost prezent un echipaj de poliție din cadrul Poliției Orașului Sulina, un echipaj din cadrul Unității de Primiri Urgențe Sulina și un elicopter SMURD.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Tulcea.
În urma efectuării manevrelor de resuscitare de către echipajul SMURD, din păcate, a fost declarat decesul bărbatului.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,Ucidere din culpă”.
În continuare polițiștii efectuează cercetări, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și circumstațelor producerii incidentului.
Foto: Ziare.com