Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a implementat cu succes, la nivel instituțional, în perioada 2016-2023, proiectul MULTISCALE „Cercetări asupra dezvoltării de materiale avansate și optimizare multiscalară prin integrarea materialelor nano-structurate în sisteme energetice avansate”, finanțat în cadrul Program Operațional Competitivitate, Axa prioritară 1-Cercetare, Dezvoltare Tehnologică şi Inovare (CDI) în Sprijinul Competitivităţii Economice şi Dezvoltării Afacerilor, Acțiunea:1.2.3 Tip proiect Parteneriate pentru Transfer de Cunoştinţe, nr. contract 8/01.09.2016, ID: P_40_279, cod MySMIS 105531.
„Proiectul a avut ca scop facilitarea accesului unui grup de întreprinderi interesate in dezvoltarea de produse și servicii cu valoare adăugată ridicată prin transferul de cunoştinţe din activitatea de cercetare, la expertiza avansată din cadrul Institutului pentru Nanotehnologii şi Surse Alternative de Energie (INSAE) în domeniul dezvoltării de materiale nano-structurate și al integrării acestora în sisteme energetice complexe și accesul la facilităţile existente pe platforma de cercetare HyRES din cadrul institutului”, precizează prof. univ. dr. ing. Eden Mamut, directorul proiectului.
Potrivit sursei citate, printre activitățile desfășurate în cadrul proiectului în vederea realizării obiectivului său general s-au numărat:
- dezvoltarea de cercetări în vederea sintezei de materiale nano-structurate cu aplicații în procesarea biomasei și a reziduurilor organice în vederea peletizării și producere de biogaz, catalizatori pentru reformarea hidrocarburilor, cataliza proceselor de ardere și reducerea emisiilor poluante, purificarea și condiționarea combustibililor gazoși, dezvoltarea de componente pentru celule de combustie și de sisteme de cogenerare integrând baterii de celule de combustie, reducerea impactului ecologic și protejarea anticorozivă a structurilor în medii marine și zone litorale;
- dezvoltarea de modele multiscalare și multi-fizice pentru analiza interacțiunilor dintre procese termo-fluido-chimice și structuri, în vederea integrării materialelor nano-structurate în componente ale sistemelor energetice avansate și structuri aflate în condiții de solicitări complexe specifice zonelor de ape continentale și zone litorale;
- investigații experimentale, teste și validări ale modelelor de analiză, simulare și optimizare pe platforma HyRES și în laboratoarele INSAE;
- Identificarea cerințelor specifice ale întreprinderilor industriale partenere și asistență prin servicii de inovare, proiectare, modelare și optimizare;
- asistență tehnică pentru întreprinderile industriale partenere, în vederea integrării rezultatelor cercetării științifice în produse și servicii cu valoare adaugată ridicată.
Valoarea totală a proiectului MULTISCALE a fost de 8.254.937,50 lei, din care valoarea nerambursabilă a fost de 7.246.911,50 lei. Valoarea aferentă activităților efective derulate de echipa de implementare din cadrul Universității Ovidius din Constanța a fost de 5.154.937,50 lei.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta