Universitatea „Ovidius” din Constanţa organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată, a funcției contractuale, de execuție, vacante, de inginer SII în cadrul Serviciului de prevenire și protecție. Sunt scoase la concurs 2 (două) posturi.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
- studii necesare: studii universitare de licență în domeniile fundamentale – științe inginerești, științe agricole și silvice;
- vechime minimă în specialitatea studii tor de licență – 2 ani;
- specializări – diplomă/certificate absolvire curs în domeniul securității și sănătății în muncă, cu conținut minim celui prevăzut în anexa nr. 6 b din H.G. nr. 1425/2006, cu durata de cel puțin 80 ore.
- Alte competențe și atribuții (aptitudini, abilități, cunoștințe, alte cerințe):
- capacitate de a lucra în echipă;
- aptitudini de organizare a activității;
- abilități de comunicare;
- adaptabilitate, spirit de observație;
- putere de concentrare, rezistență la efort intelectual;
- abilități cognitive de organizare a informațiilor, de analiză critică și înțelegere scrisă și verbală;
- seriozitate, punctualitate, amabilitate, simț etic;
- integritate, confidențialitate, loialitate, corectitudine.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 4 aprilie, ora 16.00 – termenul limită de depunere a dosarelor;
- 12 aprilie, ora 10.00 – proba scrisă – la U.O.C., bd. Mamaia nr. 124;
- 18 aprilie, ora 10.00: proba interviu – la U.O.C., bd. Mamaia nr. 124.
Datele prezentate mai sus sunt orientative. Pentru confirmarea acestora, relații suplimentare detaliate privind atribuțiile postului, bibliografia și conținutul dosarului de concurs, vor fi puse la dispoziție, în zilele lucrătoare, pe site-ul instituției și/sau la sediul instituției angajatoare: Universitatea ”Ovidius” din Constanța (www.univ-ovidius.ro) – Direcţia Resurse Umane, Biroul Personal – Căminul C1, camera 14, bd. Mamaia nr. 124, telefon: 0241/606.441.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta