Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a demarat, în luna decembrie 2023, proiectul „EIUS – European Inclusion of Ukrainian Students” (2023-1-SK01-KA220-HED-000157553), finanțat prin programul Erasmus Plus.
Principalul obiectiv al proiectului este facilitarea integrării studenților ucraineni în universitățile europene, prin crearea unui mediu educațional adaptat și receptiv la nevoile lor specifice. În acest sens, activitățile desfășurate în cadrul proiectului EIUS vor consta în colectarea de date, realizarea de sondaje și organizarea de conferințe, având ca scop final îmbunătățirea procedurilor de integrare a studenților din zone de conflict.
”Proiectul EIUS este o inițiativă concretă a UOC de a sprijini studenții ucraineni în aceste vremuri dificile, construind punți de colaborare și asigurându-le tinerilor continuitate în parcursul educațional. Totodată, proiectul va contribui la consolidarea relațiilor interuniversitare și la promovarea diversității în învățământul superior european. Este un pas important pentru instituția noastră în a-și extinde rolul de actor cheie în educația europeană.”, precizează lect. univ. dr. Maria-Alina Carataș, coordonatorul proiectului la nivelul Universității Ovidius din Constanța.
Potrivit Biroului de presă al Universității Ovidius din Constanța, proiectul „EIUS – European Inclusion of Ukrainian Students” (2023-1-SK01-KA220-HED-000157553), finanțat cu 400.000 Euro prin Programul european Erasmus Plus, este implementat pe o perioadă de 36 de luni, în cadrul unui consorțiu din care fac parte Universitatea Ovidius din Constanța (România), Universitatea Mateja Bela din Banská Bystrica (Slovacia) și Universitatea Rzeszowski (Polonia), având ca partener asociat Universitatea Națională „Yuriy Fedkovych Chernivtsi” din Ucraina.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta