Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

Universitatea Ovidius, medalie de aur la Campionatul național de handbal feminin

Published

on

Echipa Universităţii Ovidius din Constanța (UOC) a câștigat medalia de aur la Campionatul Național Universitar de Handbal Feminin, desfășurat în perioada 30-31 mai 2022, la Pitești, devenind, astfel, Campionă Națională Universitară, informează prof. univ. dr. Ionel Melenco, decanul Facultății de Educație Fizică și Sport (FEFS).

Potrivit sursei citate, la campionatul găzduit de Universitatea din Pitești au participat opt centre universitare, echipa UOC fiind formată din: Manolachi Mădălina Gabriela; Seraficeanu Sonia Mariana; Bucur Daria; Lopătaru Ana-Maria; Epureanu Ștefania; Ichim Iasmina Elena; Coteț Mirabela Gabriela; Chiricuță Andreea Eliza; Condurache Claudia Marina; Perianu Alexandra Sorina; Șamanț Diana Anamaria; Moroianu Andra Liviana; Moroianu Ancuța Andreea; Gheorghe Ștefania Claudia, studente la Facultatea de Educație Fizică și Sport, sub coordonarea conf. univ. dr. Cazan Florin și conf. univ. dr. Georgescu Adrian.

„În urma repartizării concurenților pe grupe, echipa UOC a participat în grupa B, alături de Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, pe care a învins-o cu scorul de 25-18 și Universitatea de Vest din Timișoara, pe care a învins-o cu scorul de 24-15”, a precizat prof. univ. dr. Ionel Melenco.        Totodată, trei studente au primit și patru premii speciale: Coteț Mirabela Gabriela a primit titlul de „Cel mai bun pivot” al turneului; Bucur Daria a primit titlul de „Cel mai bun inter drept” al turneului alături de premiul de „Golgheteră” a turneului; Seraficeanu Sonia Mariana a primit titlul de „Cea mai bună extremă dreaptă” a turneului.

Ca urmare a obținerii titlului de Campioană Națională Universitară, echipa UOC va participa la Jocurile Europene Universitare în Polonia, la Lodz, în perioada 23-30 iulie a.c..

Advertisement
usr

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions