Echipa Universităţii Ovidius din Constanța (UOC) a obținut locul I și titlul de campioană națională universitară la handbal feminin în cadrul competiției care s-a desfășurat în perioada 27-29 mai, la Constanța.
Echipa UOC, coordonată de conf. univ. dr. Adrian Georgescu și conf. univ. dr. Florin Cazan, a fost formată din: Alexandra Perianu, Maria Țanc, Ana Maria Micu, Iasmina Ichim, Daniela Corban, Adelina Iordache, Ana-Maria Lopătaru, Mirabela Gabriela Coteț, Ștefania Epureanu, Andreea Ailincăi, Angela Ștefania Stoica, Diana Șamanț, Alexandra Orșivschi, Andra Moroianu, Ștefania Gheorghe și Iulia Sava, studente ale Facultății de Educație Fizică și Sport (FEFS).
Clasamentul final la Campionatul Național Universitar de Handbal Feminin 2024:
- Universitatea Ovidius din Constanța
- Universitatea Politehnică din București
- Universitatea din Craiova
- Universitatea ”Vasile Alecsandri” din Bacău
- Universitatea de Vest din Timișoara
- Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București (UNEFS București)
- Academia Forțelor Aeriene Brașov
- Universitatea Transilvania din Brașov
Iată rezultatele obținute în cadrul meciurilor:
- Locurile 1/2 : Universitatea Ovidius din Constanța – Universitatea Politehnică din București: 37-29;
- Locurile 3/4: Universitatea ”Vasile Alecsandri” din Bacău – Universitatea din Craiova: 29-30;
- Locurile 5/6: Universitatea de Vest din Timișoara – UNEFS București: 23-29;
- Locurile 7/8 Academia Forțelor Aeriene Brașov – Universitatea Transilvania din Brașov: 10-0 (neprezentare).
”Câștigarea titlului de Campioană Națională Universitară ne oferă oportunitatea de a participa la Jocurile Europene Universitare, care se vor desfășura în perioada 16-25 iulie 2024, la Debrecen, în Ungaria”, precizează prof. univ. dr. Ionel Melenco, decanul FEFS.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta