Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

UNTOLD de Constanța, tot mai aproape de start. A fost semnat protocolul între Primăria Constanța și firma care organizează festivalul de muzică pe plajă “NEVERSEA”

Published

on

NEVERSEA își va deschide porțile pentru prima dată, în perioada 7-9 iulie 2017!

Directorul General UNTOLD, Bogdan Buta și Primarul Muncipiului Constanța, Decebal Făgădău au semnat astăzi protocolul oficial de colaborare, ce vizează organizarea unui eveniment muzical de amploare. Astfel, începe călătoria spre NEVERSEA, festivalul verii de pe litoralul românesc.

Organizatorii susțin că NEVERSEA se va organiza pe malul Mării Negre și că la baza organizării festivalului de muzică stă o legendă care spune că, undeva în apele Mării Negre există o insulă misterioasă, unde timpul stă în loc. Generații de temerari au încercat să o găsească încă de mii de ani încoace, însă fără sorți de izbândă. O profeție milenară spune că cei care vor naviga cu o Arcă fermecată spre plajele insulei își vor putea trăi tinerețea fără bătrânețe. Din reflexia lunii pline, în apa liniștită a mării s-a ridicat o ființă milenară, Yana, protectoarea mărilor. Se spune despre Yana, că ea ar fi fost prima care a trecut prin portalul către Neversea, cu mii de ani în urmă și că este singura care îi poate călăuzi pe oameni, către deschiderea portalului spre locul unde nisipul din clepsidra timpului nu-și pune amprenta asupra vieții.

De asemenea, directorul festivalului, Bogdan Buta, susține că NEVERSEA este cea de-a doua poveste magică a creatorilor UNTOLD.

Advertisement
usr

NEVERSEA își va deschide porțile pentru prima dată, în perioada 7-9 iulie 2017, fiind singurul festival din Europa ce va transforma experiența muzicală de la malul Mării Negre într-o călătorie unică. Peste 100 de artiști internaționali de top, printre care nume ce au făcut senzație la UNTOLD, dar și artisti care vor veni pentru prima dată în România, îi vor călăuzi pe festivalieri prin tărâmul plin de magie.

Tot organizatorii anunță că drumul spre insula misterioasă, unde timpul stă în loc, va începe pe plaja NEVERSEA, din Constanța, aceasta fiind una dintre cele mai mari plaje de pe litoralul românesc, măsurând peste 200.000 mp. “Timp de 3 zile, cele 7 scene amplasate pe țărmul mării îi vor ajuta pe cei peste 150.000 participanți să redescopere diversitatea muzicală, interacțiunea prin muzică, magia naturală a Mării Negre și bineînțeles, răsăritul la malul mării”, completează Bogdan Buta.

Abonamente la super ofertă!

După momentul semnării protocolului de colaborare, organizatorii anunță și super oferte ptnru abonamentele la festival.

Prețul final al unui abonament la festivalul NEVERSEA va fi de 420 lei plus taxe, iar cei care se înregistrează pe www.neversea.com vor avea șansa să cumpere unul dintre primele 5.000 de abonamente la prețul promoțional de 200 de ron plus taxe. Abonamentele VIP vor fi disponibile începând de la 600 de ron plus taxe. Prima rundă de abonamente va fi disponibilă începând de miercuri, 12 aprilie, de la ora 18.00, doar celor care s-au înregistrat pe neversea.com.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions