Conecteaza-te cu noi
OVIDIUS

Societate

UOC lansează a doua ediție a competiției de creație şi interpretare muzicală pentru studenți ”Europavox Campus”

Published

on

Afiș Europavox Campus

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC), în asociere cu Universitatea Clermont-Auvergne (UCA), din Clermont, Franța – coordonatoarea proiectului, Western Norway University of Applied Sciences (HVL), din Bergen, Norvegia, și Ostbayerische Technische Hochschule Regensburg (OTH Regensburg), din Regensburg, Germania, alături de Europavox, lansează a doua ediție a competiției de creație şi interpretare muzicală pentru studenți, intitulată „Europavox Campus”.

Artiștii solo sau formațiile din cele 16 facultăți ale UOC se pot înscrie cu trei compoziții originale până pe 17 februarie 2024, ora 24:00, pe pagina https://www.univ-ovidius.ro/europavoxcampus/. Aceștia vor urca pe scenă în cadrul selecției regionale în luna martie 2024.  Proiectul muzical desemnat câștigător va fi evaluat din perspectiva compoziției, a interpretării şi a performanței scenice.

Finala europeană va avea loc pe 18 aprilie 2024 la Stord, în Norvegia, unde un juriu paneuropean va vota câștigătorul.

Proiectul „Europavox Campus” îmbină concertele, mobilitatea europeană și întâlnirile universitare și se va desfășura pe parcursul anului academic 2023-2024, cu scopul de a le oferi tinerilor din instituțiile partenere o oportunitate de lansare în cariera muzicală.

”În 2023, Europavox Campus a adunat 1.700 de persoane care s-au bucurat de finalele regionale și finala europeană; 20 de artiști au performat în cadrul finalelor regionale, dintre care 4 au ajuns la finala europeană, 8 asociații studențești au ajutat la organizarea serilor și 33 de membri ai delegațiilor (personal didactic și studenți) au venit să-și întâlnească omologii la Clermont-Ferrand (Franța).”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al Universităţii Ovidius din Constanţa.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions