De sâmbătă, 19 noiembrie, CT BUS va introduce o nouă linie de transport în comun, între Constanța și Mamaia.
Precizăm că în jur de 4.000 de refugiați din Ucraina trăiesc la ora actuală în apartamente închiriate în Mamaia Nord și Mamaia Sat. Nu toți dispun de autoturisme pentru transport personal – mulți dintre ei au copii care trebuie să meargă la școală. De asemenea, sunt nevoiți să meargă pe jos sau cu un taximetru în momentul în care își fac cumpărături.
Dat fiind faptul că suntem în extrasezon, autobuzele CT BUS au fost retrase de pe traseul Constanța – Mamaia. Este vorba despre liniile 100, 100M și CityTour.
În acest context, sute de ucraineni au adresat o petiție către Primăria municipiului Constanța, respectiv compania de transport CT BUS pentru a solicita reintroducerea autobuzelor între Constanța și Mamaia.
Cererea lor a fost discutată de către reprezentanții autorităților locale, care au luat decizia ca transportul între Constanța și Mamaia să fie reluat și să se desfășoare pe tot parcursul anului.
Așadar, începând de sâmbătă, 19 noiembrie, între hotel Caraiman din Mamaia și sensul giratoriu de la hotel Dobrogea din Constanța va fi introdusă linia 47 CT BUS.
Update: Oficial din partea Biroului de presă al CT BUS
CT BUS anunță publicul călător că, începând cu 19.11.2022, introduce o nouă linie de transport – linia 47 Mamaia – pe traseul: Tabără Turist – Mamaia – Campus.
Cursele vor avea o frecvență de 40 de minute, în intervalul orar 6:30 – 21:00 (prima plecare din cap de linie Tabără Turist), iar tarifele sunt aceleași ca și în cazul celorlalte linii operate de societate.
CT BUS, călătorie plăcută de fiecare dată!